Imi place sa petrec ultima zi din an in liniste, dar fac asta doar de ceva timp incoace, cam de la 40 de ani :). Am avut ani in care petreceam in agitatie, cu multi prieteni alaturi, multa măncare, bauturi, dans si muuuulte artificii. Toate au vremea lor si nu e nici bine, nici rau, este fix asa cum trebuie sa fie, atunci cand trebuie sa fie. 

Desi ochiul meu critic, mereu vigilent, ar avea cate ceva de comentat, imi place sa cred ca sunt un om echilibrat, manat in ceea de fac de credinta, iubire, compasiune si recunostinta. Asa ca, in ultima zi din an, aleg sa iau la rand oamenii dragi din viata mea, sa ma gandesc la momentele avute impreuna, la ce-am facut bine, ce-am gresit, ce-as putea schimba ca sa-i am alaturi mai departe, pentru ca apoi sa le transmit recunostinta pentru tot ce am trait impreuna, iertare pentru tot ce le-am gresit si dorinta mea de a construi mai departe. 

Familia, oricare ar fi ea, este centrul universului nostru, este cazemata in care ne adapostim de cele mai aspre momente, locul in care ne intoarcem si stim ca nimic nu s-a schimbat, este locul din care ne luam energia pentru inca o zi, inca o lupta. Astfel, alegem ca in ultima zi din an sa ne indreptam gandurile si vorbele si catre familie, pentru a exprima recunostinta, pentru a cere iertare si pentru a mai pune o caramida la a consolida si extinde tot ce am cladit impreuna.

Astazi retraiesc tot ce am experimentat in acest an, iar asta imi da putere si energie pentru un nou drum. In spatiul meu de liniste, schitez cateva idei pentru ziua de maine, prima zi din noul an, ziua in care voi detalia cam tot ce cred ca imi doresc de la viata, mai departe. Eu stiu ca doar prin scris, in liniste, cu incredere si curaj pentru fiecare dorinta nebuneasca, planul meu o sa prinda aripi. 

In meditatie, rugaciune, imbratisati cu cei dragi, sub ploaia de artificii, in fata televizorului sau chiar a telefonului, sa multumim pentru tot ce am primit, sa punem punct anului ce tocmai se incheie si sa ne deschidem inima catre anul ce urmeaza.