01 Jan
Planificarea noului an

Pentru prima data in ultimii ani, am ales sa petrec diferit trecerea dintre ani, iar optiunea a fost de a ma alatura unui grup de oameni care aleg sa mediteze. Obisnuita deja cu practica meditatiei, dupa un curs dur de meditatie Vipassana in India, am experimentat cea mai frumoasa trecere in noul an, in pace cu mine si cu ceilalti. Meditatia actioneaza la nivel subconstient, este metoda prin care stai fata in fata cu problema, observi starea de furie, frica sau negativitate, rezultatul fiind intelegerea starii de fapt, disiparea acesteia si eliminarea completa a tendintelor negative. Sigur, exista si alte metode de a ajunge la pace si armonie, prin simpla mutare a atentiei catre altceva (bem un pahar cu apa, iesim in natura, schimbam subiectul discutiei, recitam o mantra etc), dar schimbarea aceasta se intampla doar la nivel constient, este doar o forma de a evita sau ignora starea de fapt, continuand sa generam si chiar sa multiplicam starile de furie, frica si negativitate. Toate starile negative exista nativ la nivel subconstient si se manifesta de fiecare data cand cineva face sau spune lucruri cu care nu ne simtim confortabili.

Planificarea este cea mai importanta activitate pe care o facem in prima zi din an. S-a demonstrat stiintific ca, prin scris, se creeaza o legatura puternica cu mintea, fiind un mod ultraeficient de a creste capacitatea de materializare, in comparatie cu utilizarea unei aplicatii electronice de planificare. Pana in acest an, notam ideile pe o simpla foaie de hartie. Acum, am la indemana ghidul PlanNow, un instrument de lucru bine structurat, astfel incat sa pot lucra in detaliu la ideile mele, clar, structurat, etapizat, concentrata pe rezultate. Chiar daca initial nu am toate informatiile despre cum pot realiza un anumit proiect, este important sa notez toate ideile pe care le am, urmand a le detalia si actualiza ulterior. Este o metoda execelenta de a-mi goli mintea. O minte ocupata ne poate directiona catre stari de stres si anxietate, prin simplul fapt ca ne vom gandi mereu la faptul ca nu am rezolvat o anumita situatie sau ca nu am realizat un anumit lucru, mai mult sau mai putin urgent sau important.

Planificarea anuala din PlanNow acopera obiective ce tin de zona personala si profesionala, obiective ce trebuie ulterior prioritizate si detaliate, pana la actiuni care duc la rezultate. Insa, baza constructiei obiectivelor trebuie sa fie conexiunea corp-minte-suflet, fara de care proiectele noastre vor ajunge sa fie amanate si chiar  abandonate. Somnul, hrana, relatiile personale, relatiile sociale si sportul sunt primele aspecte care trebuie echilibrate inainte de a pune in practica toata planificarea. Ghidul PlanNow contine zone pe care poti lucra la aceste aspecte, iar in urmatoarele articole voi aborda aceste subiecte.