Saptamana 3, fiind o saptamana cu focus pe organizarea casei si pregatirea de Paste, am hotarat sa pastrez ideile intr-un jurnal saptamanal, fara impartirea pe zile. Am mentinut ritualul zilnic de meditatie, sport, citit, alimentatie sanatoasa si recunostinte. Am avut putin de lucru pentru job si a fost o saptamana plina de emotii, ganduri si decizii.                                             

Sunt un om puternic, dar extrem de sensibil, cu reactii si decizii care se bazeaza mult pe interactiunea cu ceilalti. Oamenii sensibili au capacitatea de a empatiza, sunt intuitivi, introverti, creativi, isi incarca bateriile in singuratate, iubesc natura si tind sa ofere mai mult decat primesc. Am asteptari de la oameni si viata tocmai pentru ca vreau sa ma asigur ca, acolo unde eu sadesc, creste ceva trainic si frumos. Apoi, vreau ca familia sa fie zidul inalt si gros ridicat in jurul meu, iar prietenii sa fie acele radacini care se conecteaza la baza fiintei mele pentru a realiza un frumos si echilibrat schimb de energie atat de necesar pentru a derula firul vietii. Vreau sa stiu ca pot face greseli in siguranta, ca pot sa-mi inchid telefonul sau usa casei pentru zile bune, fara ca primul gand pe care il emit ceilalti sa fie legat de ei si despre cum le-am ranit sentimentele prin actiunile mele. Cred ca un prieten adevarat trebuie sa aiba capacitatea de a intelege ca eu raman cea mai importanta persoana din viata mea - singurul om care nu o sa plece niciodata din viata mea, sunt eu. Si mai cred ca un prieten adevarat trebuie sa aiba o doza mare de curaj, energie si nebunie pentru a ramane acolo, in ciuda oricarui uragan care ii trece prin fata. Desigur, ei trebuie sa faca toate astea exact in masura in care si eu sunt in stare sa fac toate astea.

Trecutul mi-a aratat ca mare parte din oameni sunt slabi si ca, in general, oamenii puternici sunt singuri. Mie imi plac oamenii puternici, care muncesc din greu sa obtina ce vor, care nu asteapta aprobari, isi cunosc propriile valori, isi folosesc creierul pentru a filtra si decide, care au puterea sa porneasca de la zero ori de cate ori este nevoie, sunt prezenti, isi accepta propria singuratate, isi asuma riscuri si acorda credit, isi inteleg propriile emotii, au curaj sa planga, sunt recunoscatori pentru ceea ce au si accepta ceea ce nu pot schimba.

Ceea ce experimentez in aceasta perioada, felul in care cad si ma ridic, deciziile pe care le iau si curajul de a-mi asuma si de a-mi infrunta propriile frici, vin sa imi reconfirme ca sunt un om puternic si extrem de sensibil. Eu nu am nevoie sa tin oameni langa mine doar pentru ca imi iau energia de la ei, eu am invatat sa obtin rezultate prin rabdare si echilibru, conectata la propria fiinta. Imi umplu ziua cu lucruri care ma inspira si ma recompenseaza puternic, tocmai pentru a construi un stil de viata bazat pe impliniri si realizari personale. Nu inseamna ca militez pentru un trai in izolare, dar cred cu tarie ca a fi organizat, a trai pe propiile picioare, a duce la bun sfarsit taskurile din zi, a avea si a mentine un ritual zilnic sunt conditii sine qua non pentru o viata autentica.

Ma duc cu gandul la ideile din cartea pe care inca o citesc, Schimbari mici – rezultate remarcabile. Un om puternic stie ce vrea sa realizeze in viata, se organizeaza, isi construieste un ritual sanatos, creeaza propriile premise pentru o viata frumoasa. Citesc despre cum pot fi crescute sansele consolidarii unui obicei pozitiv. Raspunsul pare simplu: trebuie sa ne placa si sa fie usor de facut. Si-mi amintesc de trecut, de nenumaratele incercari in a-mi crea noi obiceiuri si realizez ca, in disperarea de a schimba lucrurile, uitam sa fiu buna cu mine si ajunsesem sa trag. De mine, de corpul meu, de sanatatea mea. Cand tragi de ceva, doare si se rupe. Asa ca, am invatat sa construiesc in timp, cu rabdare, in pasi mici, ca de bebelus. Pasi mici, strategii bine gandite, rabdare, interes crescut, dorinta de a repeta actiunea. Eu asa am ajuns la rezultate.

Am inceput sa fac sport acum 10 ani. Am inceput cu alergarea si faceam asta de 2-3 ori pe saptamana, alergam pe banda, cate o ora la fiecare antrenament. Si mi-a placut pana m-am plictisit. Apoi, am gasit un grup de alergatori cu care ieseam la alergat in parc. Apoi a intrat Bria in viata mea si am inceput sa alerg cu ea. Au urmat ture lungi de parc, 10-15km, apoi cateva semimaratoane si un triatlon. Si mi-a placut pana m-am plictisit din nou. Dupa o perioada de oboseala acuta, probleme medicale si suspiciuni pe diverse boli, combinate cu un regim vegetarian negandit, am renuntat la alergat si am inceput sa fac exercitii de stabilitate, mobilitate si intarirea corpului prin cresterea masei musculare. Si m-am reintors la alergat, alternand alergarea cu antrenamentele din sala sau de acasa. Dar abia acum am invatat sa alerg si am inteles de ce renuntam si reincepeam sa fac asta iar si iar. Acasa mi-am creat un mic spatiu de antrenament, cu gantere, bara de greutati, elastice, inele, bara de tractiuni, manere flotari, rollout etc. Am inteles in timp ca lucrurile se fac organizat, in spatiu si timp dedicat, usor, in ritmul nostru, cu grija, iubire si compasiune fata de propriul corp si propriile limite, construind un nou stil de viata, de alimentatie si un corp mai puternic. N-as fi putut sa ajung aici fara efort sustinut, fara suport si rabdare. „Geniul nu este nativ, ci dobandit prin educatie si efort”. Afirm si sustin: fizic, ma simt si arat mai bine decat acum 10 ani.

La fel s-a intamplat si cu meditatia. Am parcurs un drum lung ca sa ajung la cele 30 minute sau la ora zilnica de meditatie. Si am zile cand nu fac. Dar am invatat in timp ca invatam din incercari si am rabdare si intelegere fata de mine. Am inceput cu o retragere de 3 saptamani intr-un loc total necunoscut. Eu si un caine, in Baita de Mures, un sat neasfaltat din mijlocul Transilvaniei, printre straini. De ce? Ca sa stau cu mine, departe de agitatia orasului si treaba care nu se mai termina, sa fiu atenta la ce simt, ce doare, ce vreau sa fac cu viata mea.  Apoi a urmat un silent retreat de 7 zile in Odemira – Portugalia. O retragere in tacere, timp de 7 zile, alaturi de alte sute de oameni, spre descoperirea si intelegerea sinelui, locul in care am aflat ca natura umana consta in dragoste, pace si bucuria de a trai. Multi o cauta, putini ajung la ea. Varful experientei in meditatie a fost in Mumbai - India, la Global Vipassana Pagoda. 10 ore de meditatie zilnica, timp de 10 zile intr-un centru budhist, in totala tacere, cu program zilnic intre 4am si 10pm, fara carti de citit, fara telefon, bani, medicamente, tigari, magazine sau spatii de sport. Vipassana este o tehnica veche de meditatie, descoperita acum mai bine de 2500 ani, in India, fiind un proces de auto-purificare prin auto-observare, ce incepe cu observarea respiratiei, pana la observarea simturilor la nivelul pielii si in interiorul corpului, la nivel celular. Este despre cum ajungi sa observi si iti pastrezi echilibrul atunci cand lucrurile par ca o iau razna in tine si in jurul tau. In India, in timpul meditatiei, am experimentat dureri ingrozitoare de articulatii. Fara niciun medicament in bagaj, fara acceptul instructorului de a lua medicamente, am plans zile intregi de durere pana am inteles ca era important sa fac pace cu ea, sa o accept si sa inteleg de ce este acolo. Si era acolo ca sa-mi aminteasca de anii in care mama mea a trait in durere la nivel fizic, de artroza, artrita si poliartrita. Plangea la telefon de durere si nu i-am inteles niciodata durerea. Pana in India....

Experiente .... experiente care au stat la baza drumului meu in aceasta viata.

Sunt tot la Iasi, in pregatirea Pastelui pe care il voi petrece, ca in fiecare an din ultimii 3 ani, impreuna cu tatal meu. Nu voi reusi niciodata sa fac ceea ce facea mama mea in materie de aranjat casa si gatit, dar voi face tot ce pot ca sa-i las in amintire inca o zi de sarbatoare. Si mie, desi recunosc ca avem viziuni diferite despre credinta si viata. Am mai cotrobait prin sertare si dulapuri, am aruncat din lucrurile pe care nu le vom mai folosi si am rearanjat lucrurile care sunt utile. Am gasit si pastrat poze vechi, scrisori de la mama catre copii, scrisori de la copii catre parinti, retete scrise de mana ei si lucruri pe care le mai pot folosi eu. O scrisoare mi-a rascolit amintirea ultimilor 10 ani, scrisa fix acum 10 ani, pentru unul din fratii mei. O bucata de text m-a pus in genunchi: „Pentru Maria, de la bunici, un mic cadou de Paste. Dorim sa-l primeasca cu bucurie, fiind de la bunicii care o adora. O asiguram ca o iubim si ii oferim toata dragostea noastra. Ne este dor de ea si o sa-i fim alaturi cat vom putea.”. Un om dur, cu valori de viata, cu reguli despre care tarziu am invatat ca aveau menirea de a ne transforma in oameni buni si realizati. Dar, un om cu o mare sensibilitate, care stia sa isi exprime iubirea doar prin gesturi si scris. Simt ca o mostenesc. Doar ea si eu stim asta. Ceilalti vad doar suprafata. Ma bucur ca mi-au ramas aceste pagini scrise de mana ei. Ma bucur ca inca o descopar, din scrisurile ei. Eu nu am cui sa-i las ceva in scris, dar ii incurajez pe ceilalti sa faca asta, sa lase in scris ce nu au puterea sa exprime prin glas.

A continuat ritualul legat de sport, alimentatie si incarcarea alimentelor in aplicatie. Iar am mancat putin, dar am recuperat in ziua de Paste.

In weekend, am lucrat la revizuirea planificarii saptamanale si am schitat planificarea pe saptamana ce vine, saptamana 4 si ultima din ritual. Voi avea multe situatii personale de rezolvat, dar si unele legate de job.

Surse cu informatii tematice:

The Art of Living - Vipassana Meditation

An Invitation To Freedom – by Anthony Paul Moo-Young, aka Mooji

8 Ways to Naturally Treat Dopamine Deficiency - University Health News